Substanţe antioxidante
Protecţie antioxidantă cu ajutorul substanţelor flavonoide:
De cele mai multe ori, sub denumirea de antioxidant înţelegem compuşii naturali sau artificiali, care se află în organismul viu sau în alimente. De obicei, aceste substanţe sunt compuşi organici.
Conceptul de sănătate este unul aproape necunoscut în vocabularul omului din secolul al XXI-lea, care desemnează nu numai lipsa oricărei îmbolnăviri, ci şi menţinerea stării de sănătate a corpului şi sufletului uman, respectiv prevenirea oricărei îmbolnăviri.
Infarct miocardic: obstrucţie, arteră, depunere de colesterol, arteră cardiacă, muşchi cardiac, muşchi cardiac ischemic.
Potrivit unor sondaje, aproximativ 60% din populaţia adultă a Ungariei suferă de afecţiuni ale sistemului cardiovascular. Factorii de risc sunt următorii: starea supraponderală, fumatul, drogurile, consumul excesiv de alcool, alimentaţia necorespunzătoare, lipsa de efort fizic, tendinţa spre îmbolnăvire, stresul.
Pe lângă îmbolnăvirile sistemului cardiovascular, multe persoane, printre care tineri şi copii, se luptă cu tumori maligne. Tendinţa de a dezvolta o tumoare malignă este genetică, însă putem depune un efort intens pentru ca această tendinţă să nu se concretizeze în îmbolnăviri. Cu cât expunem mai puţin organismul la influenţele nocive ale mediului înconjurător, cu atât posibilitatea de dezvoltare a unei boli este mai redusă. Ar fi foarte important ca oamenii să se adreseze medicului sau terapeutului naturist în faza de prevenire, nu numai în stadiul avansat al unei boli. Se solicită punerea unui accent mai mare pe măsurile preventive, iar o cale de-a face acest lucru o reprezintă folosirea suplimentelor alimentare de bună calitate, care au fost controlate în prealabil de organele competente, şi care se pot procura din farmacii, parfumerii şi magazine bio. Aceste produse sunt fabricate cu ajutorul unei proceduri speciale. Drept urmare a acestei proceduri, flavonoidele şi antioxidanţii îşi păstrează cele mai importante caracteristici biologice. Astfel, vitaminele, substanţele minerale şi fibrele vegetale pot ajunge în organismul nostru fără a fi deteriorate. Prin consumarea acestor produse putem avea acces la anumite substanţe deosebit de valoroase, pe care altfel le-am putea obţine doar prin consumul zilnic a mai multor kilograme de fructe, pentru a obţine cantitatea necesară de antioxidanţi şi flavonoide.
Potrivit unei denumiri generale, acea moleculă se numeşte antioxidant, fiind prezentă într-o cantitate mai redusă în comparaţie cu substanţa care urmează să fie oxidată. Molecula respectivă încetineşte semnificativ sau chiar stopează procesul de oxidare. Puterea influenţei exercitate de către antioxidanţi poate fi caracterizată prin aşa-zisul timp de inducţie. Pe măsură ce o substanţă antioxidantă este mai puternică, timpul de inducţie este mai lung, iar oxidarea moleculei atacate intervine mai târziu.
Potrivit mecanismului de efect, substanţele antioxidante pot fi primare sau secundare. Cele primare, sau sub o altă denumire: antioxidantele întrerupătoare de lanţ, sunt acele antioxidante, care pot neutraliza radicalii liberi de lipide, în primul rând prin faptul că radicalii încetează să mai fie radicali (prin efectul hidrogenului transferat), iar compuşii care iau naştere sunt mai puţin reactivi. Aceşti compuşi relativ stabili nu mai sunt capabili să participe în procesul de propagare a peroxidării lipidice, drept urmare reacţia în lanţ este întreruptă. Antioxidanţii primari îşi desfăşoară influenţa pe parcursul perioadei de inducţie, iar în prezenţa lor procesul de oxidare începe mai târziu. Antioxidanţii primari sunt în primul rând molecule care conţin fenol, tocoferoli (compuşi cu conţinut bogat de vitamina E), acid galic precum şi derivatele acestuia, flavonoide şi alte componente.
Antioxidanţii secundari sau preventivi împiedică oxidarea lipidelor într-un mod total diferit, ele împiedicând de exemplu prima etapă a peroxidării lipidice (iniţierea) prin faptul că ele însele se oxidează în locul moleculelor de lipide, ori ele transformă derivatele tranzitorii sau finite, obţinute în cursul reacţiilor, în forme non-toxice prin diferite procedee (unul este cel al reducţiei). Din grupa acestor antioxidanţi naturali fac parte fosfolipidele, care intră în sinergie cu antioxidanţii primari sau acidul citric.
O caracteristică de bază a antioxidanţiloro reprezintă aceea că cei mai mulţi dintre ei sunt capabili să inhibe procesul de oxidare prin diferite mecanisme, şi în multe cazuri ei îşi desfăşoară efectul prin sinergie. În acest caz, procesul de sinergie înseamnă că efectul comun a două sau mai multe molecule antioxidante învecinate este mult mai mare decât dacă am efectua doar simple calcule matematice. Cauza acestui fenomen este următoarea: când molecula antioxidantă împiedică oxidarea compusului, compoziţia ei chimică se schimbă/modifică. Pentru a se putea apăra şi următoarea moleculă, ea trebuie să îşi recâştige forma originală. În această retransformare, un mare ajutor este acordat de către alţi antioxidanţi prezenţi în sistemul respectiv. Unii antioxidanţi ajută în procesul de apărare a moleculei, alţii iau parte la regenerarea antioxidanţilor care şi-au schimbat compoziţia. Dacă există mai multe molecule antioxidante într-un sistem, întotdeauna va exista o moleculă necesară fiecărui proces care poate îndeplini sarcina dată în modul cel mai eficient. Astfel, unii antioxidanţi pot întări efectul celorlalţi antioxidanţi. Mecanismul de apărare cu ajutorul substanţelor antioxidante împotriva reacţiilor declanşate de radicalii liberi este format din elemente cu caracter de enzimă şi din cele care nu prezintă această caracteristică. O parte a cestor elemente este sintetizată doar de plante (vitaminele şi flavonoide), organismul poate să le absoarbă numai din alimente, iar altele pot fi produse şi de către organismul uman , cum ar fi enzimele, glucoza, acidul uric.
Enzimele reprezintă molecule de natură proteică. Toate reacţiile biochimice ce au loc în organism sunt catalizate de către enzime. Caracteristica principală a acestor catalizatori biologici constă în aceea că fac posibilă întâlnirea a doi sau mai mulţi compuşi care vor intra în reacţie. Ei asigură acestor compuşi o poziţionare optimă, astfel încât fac posibilă reacţiile dintre molecule. În organismul viu, reacţiile chimice nu au loc fără participarea enzimelor. O altă caracteristică a enzimelor este aceea că ele nu se modifică, nu se transformă în timpul reacţiilor. Cele mai cunoscute enzime ale mecanismului de apărare sunt catalazele, glutation-peroxidazele şi superoxid-dismutazele, fiind toate responsabile pentru transformarea diferiţilor radicali liberi. Alţi membri importanţi ai mecanismului de apărare sunt acele molecule, care sunt responsabile de eliminarea toxinelor din organism, respectiv biomoleculele, acele enzime care “repară” alterările din structura ADN.
Din grupa antioxidanţilor cu molecule mici fac parte vitaminele C, E şi A, respectiv provitamina celei din urmă, carotina J3. Este o informaţie arhicunoscută, că aceste vitamine pot fi preluate din alimente de origine vegetală, excepţie făcând vitamina A, care se găseşte în cantitate însemnată în alimente de origine animalică.
În afara vitaminelor, şi alte molecule se pot comporta ca substanţe antioxidante, cum ar fi flavonoidele, acizii fenolici şi derivatele acestora: izoflavonoidele, acizii fitinici, câţiva aminoacizi cu conţinut sulfuric, glutationul redus, seleniul, glucoza în anumite condiţii, acidul uric, bilirubina, enzima Q 10, acidul liponic. Câteva dintre aceste substanţe se găsesc în cantitate mare în alimentele de origine vegetală, de aceea consumul regulat de legume şi fructe contribuie la menţinerea echilibrului dintre substanţele prooxidante şi antioxidante din organism. Compuşii prooxidanţi sunt acei compuşi care produce oxidarea moleculelor, de exemplu radicalii liberi pe care i-am prezentat mai înainte.
Sursele vitaminelor antioxidante
Vitamina E:
- uleiuri vegetale, uleiuri presate la rece din seminţe oleaginoase,
- legume, fructe, carne de vită,
- carne de pasăre, carne de peşte
Vitamina C:
- fructe: citrice, căpşuni,
- măceşe legume: roşii, plante cu frunze, varză murată
Carotinoide: ß-carotină:
- legumele şi fructele galbene şi portocalii,
- plante cu frunze de culoare verde-închis
Legume ß-carotină:
- morcovi licopen:roşii luteină,
- zeaxantină: plante cu frunze de culoare verde închis
- ß-criptoxantină: citrice
Vitamina A:
- ficatul de pui, de vită, de porc, de gâscă, preparate din ficat, caşcaval cu conţinut ridicat de grăsimi, gălbenuşul de ou, frişca
Vitamina C (acid ascorbic) este o vitamină hidrosolubilă, funcţionează ca antioxidant primar, protejează membranele care despart celulele şi lipidele de efectele dăunătoare ale radicalilor liberi. Este capabilă de a încorpora mai mulţi radicali liberi. Intră în sinergie cu vitamina E, este capabilă să o regenereze. Inhibă efectul de oxidare produs de substanţele nocive prezente în fumul de ţigară.
Tocoferolii (substanţe care au acelaşi efect ca vitamina E) sunt cele mai importante substanţe cu fază lipidică dintre substanţele antioxidante. O caracteristică a lor constă în faptul că lanţul extern al molecului este liposolubil, iar partea cu structură inelară este hidrosolubilă, astfel încât ele îşi pot desfăşura efectul în ambele medii, atât lipidic cât şi apos. O moleculă de tocoferol poate proteja o mie de celule lipidice de procesul de oxidare.
Pe lângă acidul ascorbic există şi alte substanţe care pot regenera unii compuşi care au în structura lor tocoferol, cum ar fi cisteina şi glutationul redus.
Dintre carotinode, cea mai frecvent întâlnită este ß-carotina, îndeosebi din cauza efectului său de provitamină precum şi datorită prezenţei sale accentuate. Efectul de provitamină înseamnă că substanţa poate da naştere la vitamina A în condiţii corepunzătoare. Însă acest fenomen are loc doar în organismul animalelor, din această cauză organismul uman poate să procure vitamina A numai din alimente de origine animalică. Pe de altă parte, multe alte tipuri de carotinoide se pot găsi în diferite plante (de exemplu licopenul, luteina, zeaxantina), ale căror efect antioxidant primar este semnificativ.
Efectul consumului de vitamine antioxidante a fost examinat de către numeroase studii efectuate în ceea ce priveşte frecvenţa îmbolnăvirilor aparatului digestiv, ale sistemului cardiovascular, cu formarea tumorilor şi frecvenţa deceselor, care se datorează acestora din urmă. Esenţa observaţiilor deduse se poate rezuma în felul următor: dintre vitaminele antioxidante, vitamina C este cea care are un efect dăunător asupra circulaţiei sanguine, dacă ea se găseşte în organism în cantitate insuficientă. În cazul unor tumori ea asigură protecţie, însă rolul ei antioxidant constă mai ales în regenerarea carotinei şi a tocoferolului. Doza zilnică recomandată este de 60 mg, depăşirea acestei doze fiind de prisos.
Vitamina E are un rol primordial în prevenirea îmbolnăvirilor sistemului cardiovascular. Datorită efectului secundar (sângerare marcată), consumul de tocoferol mai mare de 12 mg nu este indicat în cazul omului sănătos. Consumul zilnic de carotinoide este foarte util în prevenirea afecţiunilor aparatului cardiovascular şi în cazul îmbolnăvirilor tumorale. Însă, luând în considerare cele scrise în literatura de specialitate, introducerea dozei ridicate, folosite cu scop profilactic, trebuie făcută cu multă precauţie.
Pe baza cercetărilor de până acum, folosirea concomitentă a diferitelor vitamine antioxidante este mult mai eficientă decât folosirea lor separată, deoarece antioxidantele, mai ales vitaminele, alcătuiesc un sistem nivelar, în care fiecare element îşi are locul propriu. Acest sistem poate fi scos în evidenţă cel mai eficient prin consumul de fructe, legume şi plante medicinale. Consumul unui singur tip de antioxidant în doză mare poate degenera uşor în supradozaj.