image2 image1

Prezentare

Vocaţia ne obligă

Marca Naturlife este prezentă de aproximativ zece ani pe piaţa suplimentelor alimentare produse prin folosirea unor substanţe naturale  Această marcă a fost produsă în 2000 de către S.c. SzV/M SRL cu scopul de a îmbunătăţi nivelul de trai al consumatorilor prin lansarea unor produse de calitate superioară, care nu au în compoziţie substanţe nocive, dăunătoare organismului, şi care au la bază componente de origine maghiară. Succesul dezvoltării unor produse, precum şi profesionalismul nostru, au fost dovedite de faptul că produsele noastre au ajuns la consumatori sub nume de marcă propriu, precum şi de faptul că multor furnizori de renume le-au fost produse suplimente alimentare prevăzute cu drept de licenţă propriu.

Fabricarea şi calitatea

uzem1

Produsele noastre sunt fabricate în întreprinderi/fabrici maghiare de un nivel profesional foarte ridicat, care dispun de certificate de asigurare a calităţii eliberate în urma unor monitorizări foarte stricte din partea organelor competente. (certificate GMP, ISO, HACCP)

În scopul menţinerii gradului de încredere din partea clienţilor noştri, obiectivul nostru principal constă în asigurarea producţiei continue de preparate de înaltă calitate, care corespund celor mai exigente aşteptări ale pieţei. În vederea atingerii acestui scop, este necesară monitorizarea şi aplicarea continuă a modificărilor legilor europene şi a celor maghiare, aflate în vigoare. O parte importantă a politicii noastre de asigurare a calităţii o reprezintă consultarea specialiştilor OETI în vederea producerii exclusive a acelor suplimente alimentare care corespund dispoziţiilor aferente. Conferinţele ştiinţifice ale MÉKISZ oferă un ajutor important în perfecţionarea produselor şi a serviciilor noastre.

Desfacere şi comerţ

mpl

O strategie financiară structurată şi armonioasă a făcut posibil ca relaţiile noastre cu consumatorii şi furnizorii, cercul lor extinzându-se din ce în ce mai mult, să rămână bazate pe încredere şi satisfacţie. Prin reprezentanţii noştri teritoriali, compania noastră are o prezenţă stabilă şi constantă în farmaciile şi parfumeriile din ţară. Onorăm comenzi en gros dar şi comenzi individuale prin serviciile poştale de o operativitate extraordinară. Prin magazinul web puteţi comanda orice produs  în cadrul reţelei noastre de desfacere, care a luat naştere în 2010. Fără doar şi poate, compania noastră se poate mândri cu o clientelă stabilă datorită promisiunilor care nu dispun de nici o exagerare, fiind onorate în mod corespunzător.

Studio3way Céges Honlap Készítés - Studio3way