Produse
Produsele furnizate de către compania noastră au menirea de a îmbina amestecul de plante şi de substanţe considerate adevărate comori ale naturii, pe care le punem la dispoziţia oamenilor, în acord cu nevoile lor, specifice secolului XXI, astfel încât ele să-şi poată consolida şi mai bine efectele benefice.
Componentele considerate preţioase, menţinute în forma şi starea lor iniţială vor fi transformate desigur prin cele mai moderne tehnici şi instrumente cunoscute astăzi pentru a ne asigura că acestea le vor fi benefice clienţilor şi consumatorilor noştri, fie sub formă de capsulă, fie ambalate în sticluţe.
Urmărim cu o deosebită atenţie drumul pe care produsele noastre îl parcurg chiar şi până în momentul procesului ambalării, pentru a putea monitoriza îndeaproape întregul mecanism. Ulterior, urmărind cerinţele de calitate cele mai stricte, licenţele, autorizaţiile organelor specializate, prelucrăm substanţele vegetale de bază/primare care prezintă cele mai benefice calităţi, în fabrici, unităţi care dispun de certificare ISO.
Omul se îndepărtează, se reguziază din ce în ce mai mult de natura pură, fiind bombardaţi frecvent de efectele nocive ale lumii moderne. Ca în cazul oricărei dezvoltări accelerate, rapide, costurile şi preţurile şi în acest caz sunt ridicate. Corpul omenesc se află într-o aprigă şi continuă luptă cu mediul înconjurător, protestând împotriva efectelor nocive ale poluării, într-o fugă haotică, nebună. Prin urmare, şi produsele nutritive conţin aditivi artificiali, aceştia regăsindu-se tot mai frecvent în alimente înlocuind componentele substanţe nutritive naturale, benefice. Adesea se întâmplă ca plantele furnizate ca alimente să fie modificate genetic, îmbogăţite cu sute de conservanţi, coloranţi şi alţi aditivi pentru a fi parte integrantă a meniului nostru zilnic. În această confruntare a organismului cu subtanţele dăunătoare, nocive, un loc de cinste ar trebui să li se ofere vitaminelor benefice, substanţelor minerale sau oligoelementelor. În acest sens, sunt utile în special suplimentele alimentare, întrucât acestea conţin într-o formă concentrată, verificată substanţele nutritive necesare funcţionării sănătoase a organismului nostru.
Cu ce suplimente alimentare putem compensa atât nutriţia noastră zilnică, cât şi a celor din jur?
Dacă sunteţi curios şi doriţi să aflaţi, permiteţi-ne să parcurgem împreună această pagină web!
Şi dacă am reuşit să vă convingem, vă rugăm să vă simţiţi ca un membru important al marii noastre familii!
Consultaţi medicul sau farmacistul pentru a vă putea oferi indicaţiile necesare.